În prima manşă a barajului pentru calificarea la Campionatul
Mondial din Africa de Sud, Rusia a învins Slovenia, scor 2-1, prin
golurile marcate de Bilyaletdinov, minutele 40 şi 51, respectiv
Pecnik, minutul 88. Returul se va disputa la 18 noiembrie, în
Slovenia.
Rusia a pus stăpânire pe joc încă din debutul partidei de la
Moscova. Oaspeţii au dat şi ei replica după numai cinci minute, dar
Novakovic nu a reuşit să treacă de apărarea gazdelor. Deşi gazdele
s-au întors la cârma jocului, Arşavin nu a reuşit să fie impunător
în faţa porţii adverse.
Amfitrionii au reuşit totuşi să modifice tabela în minutul 40.
Jucătorul lui Everton, Bilyaletdinov, a preluat o minge venită de
la Pavlyuchenko, a pătruns pe partea dreaptă şi a înscris un gol
senzaţional în poarta lui Handanovic. Era 1-0 şi ruşii au intrat
mai liniştiţi la cabine.
După pauză, Rusia a ieşit şi mai motivată de la cabine. În minutul
51, după o fază colectivă a gazdelor, mingea a ajuns cu noroc la
acelaşi Bilyaletdinov care nu a stat mult pe gânduri şi a făcut
2-0.
Când mai erau 20 de minute de joc, ruşii au fost aproape de 3-0,
dar mingea trimisă cu capul de Pavlyuchenko a fost scoasă din faţa
porţii de Zyryanov. Şi dacă n-a fost 3-0, s-a făcut 2-1...
În minutul 88, Akinfeev a respins spectaculos în faţa lui Koren,
balonul a ajuns la Pecnik, care a redus din handicap cu o lovitură
de cap trimisă din apropiere.
Astfel, returul de săptămâna viitoare se anunţă a fi unul
incendiar, Slovenia având nevoie de un 1-0 simplu pentru a
participa la "balul" de anul viitor, din Africa de Sud.
VIDEO REZUMAT Rusia - Slovenia 2-1! Dublă Bilyaletdinov!
Articol publicat
in Fotbal International, 14.11.2009 20:38










slovenia se califica...ptr ca ei nu au vedete, spre comparatie cu noi sau rusii
Nejc Pecnik joaca la Nacional Madeira.
rusii se vor califica...NU SUNT EI UCRAINA SAU ROMANIA
nu prea cred ca le tremura picioarele la rusi. azi au controlat absolut tot jocul. in slovenia vor cistiga fara probleme
noi si ukrainienii am pierdut cu 2-1 si apoi n-am putut sa-i batem pe sloveni , rusii deja au reusit sa-i bata pe sloveni mai trebuie doar sa nu piarda in retur ...
Scenariul asta imi aminteste de acea echipa a Sloveniei care elimina la baraj Ucraina si Romania la 2 turnee consecutive. Si atunci favoritele au atacat 2 meciuri au avut ocazii cat carul si au ramas acasa. Rusilor le vor tremura genunchii in retur.